Timpul, principala problemă

0 Shares
0
0
0

timpulPot să spun că sunt un tânăr de 20 de ani, un tânăr ce-şi găseşte cu greu timp şi pentru relaxare. De la vârsta de 16 ani am intrat cu dreptul în mediul online, cu acest blog. De mic am fost pasionat de citit, de literatură, de limba română în general. Înainte de a-mi face blog, reuşeam fără probleme să citesc măcar o carte în fiecare săptămână, să joc fotbal, să mă uit la filme, etc. După ce mi-am făcut blog, după ce am intrat în mediul online, muncesc destul de mult la calculator. Acum poate o să fiu înjurat de cei care depun zilnic muncă fizică la serviciu. Munca cu capul, cum îmi place mie să zic, e mult mai obositoare decât cea fizică. Singura mea relaxare, în acest moment, o reprezintă scrisul pe blog, dar şi un pic de biliard în fiecare seară.

Pe lângă blogging, mă mai ocum şi de crearea de pagini web. Clienţii vor pagini web complicate, dar să plătească şi puţin. Calitatea întotdeauna costă. Mulţi nu înţeleg asta. Când n-am încotro, lucrez şi pe bani puţini. Mi-am propus să nu pierd niciun client, măcar pe partea de web design. Pe partea de advertoriale am mai pierdut, însă din cauza timpului. Am mai avut şi câteva întârzieri de publicare a advertorialelor, fiind foarte ocupat. Eu sunt singurul vinovat, deoarece am luat comenzi multe, cu bani mai puţini. Am găsit o soluţie şi în acest sens. Clienţii ce prezintă încredere pot să facă plata după publicare, ca să nu mă mai streseze atunci când nu-mi mai văd capul de muncă.

Timpul costă bani, calitatea costă bani, fiind nevoie de mult timp şi pricepere pentru a realiza un produs sau serviciu aproape perfect, ba chiar perfect uneori. Chiar dacă uneori mă simt prea obosit, o să continui să trag cu dinţii pentru a ajunge unde mi-am propus. Nimeni şi nimic nu mă poate opri, sunt gata de luptă!

0 Shares
You May Also Like