De la inceput, este important de precizat ca genul fantastic nu trebuie confundat cu fantezia sau chiar cu magia, ale carui caracteristici se disting prin mai multe aspecte. Ar fi loc de elaborare, dar sa ne multumim pentru moment pentru a specifica particularitatile genului fantastic.
Atmosfere enigmatice si fenomene supranaturale
Atmosfera povestii fanteziste este tulbure, exploateaza pe deplin tensiunea dramatica si temele sinistre. Aparitii fantomatice, fenomene ciudate, amagiri schizofrenice, pacte cu diavolul, razbunare etc., totul este la locul sau pentru a alimenta o senzatie de framantare, ingrijorare si angoasa.
Oricare ar fi natura evenimentelor bizare, ele au in comun faptul ca pot fi explicate doar cu mare dificultate prin ratiune; ceva este dincolo de intelegere.
Supranaturalul erupe fara avertisment sau trece la o progresie lenta in intensitatea manifestarilor sale. In ambele cazuri, exista un avantaj fie in surprinderea cititorului, fie in alimentarea temerilor acestuia din urma.
Apar coincidente curioase si persista o impresie de ciudatenie, care duce la cresterea nervozitatii si confuziei, care arunca personajul si cititorul intr-un sentiment de disconfort. Poti lua ca exemplu, cartea lui Sapkowski, A: Season of Storms.
Contextul spatio-temporal al povestii fantastice
Povestea fantastica prezinta un univers realist cu obiectivul specific de a stabili plauzibilitatea contextului si de a stabili credibilitatea relativa a evenimentelor de urmat.
Actiunea are loc adesea in locuri mai mult sau mai putin mohorate, cum ar fi vechile temnite ale castelului, o casa bantuita, o cladire abandonata, o alee intunecata, un cimitir etc. pe scurt, un loc capabil sa creeze o anumita forma de nesiguranta.
Momentul in care apar intamplarile ciudate are avantajul de a alimenta un sentiment de ambiguitate: o seara furtunoasa, zori sau amurg, o dimineata tulbure etc. astfel incat personajul principal cu viziunea relativ neclara sa aiba dreptate sa se indoiasca cu atat mai mult de ceea ce crede ca a perceput.
Actiunea poate avea loc intr-o alta era, dar nimic nu pare la fel de eficient ca plasarea povestii intr-un context contemporan, astfel incat sa consolideze in mintea cititorului efectul realitatii si al proximitatii.
Tipul de narator al povestii fanteziste
Naratiunea la persoana I a singularului este privilegiata in naratiunea fantastica, deoarece permite prezentarea unui punct de vedere esential subiectiv. Naratorul-personaj incearca sa inteleaga ce i se intampla, asa ca observa, analizeaza si infirma ipotezele.
Personajul nu este naiv si nu poate fi multumit de aparente. Cu toate acestea, el nu poate gasi o explicatie rationala pentru ceea ce i se intampla. Cu toate acestea, acesta din urma poate fi intr-o stare de facultati reduse (alcool, droguri, oboseala, boli, soc nervos etc.), ceea ce contribuie la crearea scepticismului in cititor cu privire la versiunea sa a faptelor.
Prin urmare, este permis sa ne indoim nu numai de veridicitatea evenimentelor, ci si de persoana care le spune.
Sfarsitul povestii fantastice
Povestea fantastica se termina de obicei deschis si lasa loc de uimire. Misterul continua, personajul inca nu poate distinge adevarul de fals, realul de supranatural; se indoieste de el insusi si de perceptiile sale sau chiar de interpretarea faptelor. Deci scepticismul si suspansul continua in mintea cititorului cu mult dincolo de text.
