Ce este confucianismul?
Confucianismul este un mod de viata predat de catre Confucius in secolul al 5lea-6lea i.Hr. Uneori, vazuta ca o filozofie, uneori ca o religie, confucianismul este, probabil, cel mai bine inteles ca un umanism atotcuprinzator care nici nu neaga nici nu desconsidera raiul. Confucianismul a fost urmat de chinezi de mai mult de doua milenii.
A influențat profund viata spirituala si politica in China; influenta sa s-a extins si in Coreea, Japonia si Vietnam. Asiaticii de Est se pot pretinde a fi Shintoisti, taoisti, budisti, Musulmani sau crestini – dar rareori ei inceteaza sa mai fie Confucianisti. (A se vedea budismul aici si religia chineza aici).
Date privind confucianismul
- Data fondarii: secolul al 6lea-5lea i.Hr
(A se vedea simboluri din religia chineza) - Locatia fondarii: China
(A se vedea religia in china) - Fondator: Confucius (551-479 î.Hr)
(A se vedea istoria religiei chineze) - Adepti: 5-6 milioane
(A se vedea statisticile religiei) - Terminologie: “Confucius”, denumirea comuna a fondatorului confucianismului, este o forma latinizata al chinezescului K’ung-fu-tzu, “Maestrul K’ung”. Termenii “Confucianism” si “confucianist” nu sunt termeni semnificativi in limba chineza. Sunt termeni vestici, inventati in Europa, in secolul al 18-lea.
Istoria confucianismului
Viata lui Confucius
Confucius s-a nascut in 551 i.Hr., in micul stat feudal Lu, care este acum provincia Shantung. Stramosii lui Confucius au fost, probabil membri ai aristocratiei care au devenit saraci pana la momentul nasterii sale. Tatal sau a murit cand Confucius avea doar trei ani. Instruit prima data de mama sa, Confucius s-a remarcat apoi ca un invatacel pasionat in adolescenta.
- Vezi simboluri confucianiste aici
Confucius a servit in posturi guvernamentale minore, avand grija de grajduri si tinand contabilitatatea hambarurilor, inainte de a se casatorii cu o femeie cu conditii asemanatoare, cand avea 19 ani. Nu se stie cine au fost profesorii lui Confucius, dar stapanirea celor sase arte – ritualul, muzica, trasul cu arcul, condusul carului, caligrafia si aritmetica – si familiaritatea lui cu traditiile clasice, in special poezia si istoria, i-au permis sa inceapa o cariera didactica stralucita cand avea 30 de ani.
- Vezi simbolurile religioase din China aici
Confucius a dezvoltat concepte despre educatie, societate si guvern, pe care a sperat sa le puna in practica intr-o cariera politica.
Dar loialitatea sa fata de imparat l-a instrainat de detinatorii de putere ai timpului acela, marile familii Chi, si corectitudinea sa morala nu se potrivea bine cu cercul regelui, care extazia regele cu delicii senzuale. La 56 de ani, atunci cand a realizat ca superiorii lui nu erau interesati in legatura cu politicile sale, Confucius a parasit tara in incercarea de a gasi un alt stat feudal in care el putea sa-si ofere serviciul.
Confucianismul
Povestea confucianismului nu incepe chiar cu Confucius, si nici nu a fost Confucius fondatorul confucianismului in acelasi mod in care Buddha a fost fondatorul budismului. Mai degraba, Confucius se considera un transmitator, care, constient incerca sa preia sensul trecutului sufland vitalitate in ritualurie aparent demodate.
Dragostea lui Confucius pentru antichitate a fost motivata de dorinta lui puternica de a intelege de ce anumite ritualuri, cum ar fi cultul ancestral, respectul pentru rai si ceremoniile de doliu, au supravietuit timp de secole.
El a avut incredere in puterea cumulata de cultura. Simtul lui Confucius asupra istoriei a fost atat de puternica, incat el se vedea ca un conservator responsabil pentru continuitatea valorilor culturale si normelor sociale care au functionat atat de bine pentru civilizația dinastiei Chou.
Mencius, Xunzi si altii sustinut confucianismul dupa Confucius, dar nu a fost influent pana cand Dong Zhongshu a aparut in secolul al 2-lea i.Hr. Confucianismul a fost apoi recunoscut ca cultul de stat Han (introducand niste elemente religioase si sacrificii pentru Confucius), sii cele cinci clasice (a se vedea textele, mai jos) a devenit esenta educatiei.
- Vezi mai multe despre istoria religioasa chineza aici.
In ciuda influentei puternice a taoismului si budismului, etica lui Confucius a avut cea mai puternica influenta asupra tesaturii morale a societatii chineze. O revigorare a gandirii confucianiste in secolul al 11-lea a produs neo-confucianismul, o influenta majora in Coreea in timpul dinastiei Choson si in Japonia in perioada Tokugawa.
In 1530 d.Hr., un imparat Ming a reformat cultul confucianist pentru a se concentra mai mult asupra invataturilor lui Confucius decat pe inteleptul in sine (de exemplu, imagini ale lui Confucius au fost inlocuite cu tablete inscrise). Cultul lui Confucius a scazut dupa fondarea republicii chineze in 1912, dar influenta confucianismului continua.
Convingerile confucianismului
Principiul de baza al confucianismului este ren (“omenie” sau “bunavointa”), ceea ce inseamna caracter excelent in acord cu li (normele rituale), zhong (loialitate fata de natura adevarata a cuiva), shu (reciprocitate) si xiao (pietate filiala). Impreuna, acestea constituie (virtute). (A se vedea convingeri religioase chineze aici).
Confucianismul este caracterizat de o privire extrem de optmistica asupra naturii umane. Credinta in posibilitatea unei fiinte umane obisnuite de a deveni inteleapta si vrednica, este adanc inradacinata in mostenirea confucianista (Confucius insusi a trait o viata destul de obisnuita), precum si insistenta ca fiintele umane pot fi invatate, perfectibile, iar perfectibilu prin personal si efort comun este un obicei confucianist.
Confucius a considerat raiul (T’ien) ca o forta pozitiva si personala in univers; el nu a fost, asa cum au presupus unii, un agnostic sau un sceptic. (A se vedea viata de apoi in religia chineza).
Practici in confucianism
In afara de principiile sale etice importante, confucianismul nu prevede nici un fell de ritualuri sau practici specifice. Acestea sunt completate de practicile religiei chineze, taoismul, budismul sau alte religii pe care le urmeaza confucianistii.
Texte in confucianism
Lun-yü (Analectele) sunt cel mai venerate scripturi sfante in traditia confucianista. Acestea au fost, probabil, compilate de a doua generatie de discipoli ai lui Confucius. Bazate in principal pe spusele inteleptului, conservate in atat transmisii orale cat si scrise, surprinde spiritul confucianist in acelasi mod in care dialogurile platoniciene intruchipeaza invataturile socratice. Canonul confucianist atins forma sa actuala in dinastia Sung sub conducerea lui Chu Hsi (1130-1200). Se compune din cele cinci casice si cele patru carti.
Cele cinci clasice sunt:
- Shu Ching (Clasic de Istorie) – culegere de documente si discursuri datand din dinastia Han (23-220 CE)
- Shih Ching (Clasic de Ode) – culegere de 300 de poezii si cantece de la inceputul dinastiei Chou (1027-402 î.Hr)
- I Ching (Clasic de schimbari) – culegere de texte despre divinatie, bazata pe un set de 64 de hexagrame care reflecta relatia dintre Yin si Yang in natura si societate
- Ch’un Ching (Anale de primavara si de toamna) – extrase din istoria statului Lu 722-484, a spus sa fie elaborate de catre Confucius
- Li Ching (Clasic de rituri) – este format din trei carti pe Li (Rituri de proprietate)
Cele patru carti sunt:
- Lun Yu (Analectele) din Confucius
- Chung Yung (Doctrina importantei)
- Ta Hsueh (Mareata invatatura)
- Meng Tzu (Mencius)
