Dvera, simbolistica acoperamantului si solutii de la Crilovic

0 Shares
0
0
0

Fiecare acoperamant din cadrul bisericii indeplineste un rol binedefinit, la fel ca si in cazul vesmintelor purtate de slujitorii bisericii. Toate sunt dispuse in asa fel incat sa isi faca partea in timpul oficierii Sfintei Liturgii.

In randul acoperamantelor regasite in cadrul bisericilor ortodoxe, dar si a celor greco – catolice intra dvera. Aceasta nu este altceva decat perdeaua de la usile imparatesti, din catapeteasma.

Unde este pozitionata dvera?

In cazul bisericilor ortodoxe, catapeteasma este cea care desparte de restul bisericii altarul, respectiv reprezentand un perete de icoane. Fiecare catapeteasma va include, traditional, trei deschideri – cea de mijloc si cele doua laterale.

Denumirea pentru cele doua deschideri laterale este de usi diaconesti. Cea centrala include doua usi cunoscute ca fiind usi imparatesti, cu deschidere laterala fiind.

In cazul acestora inaltimea este mai mica – nu ca a usilor diaconesti ce acopera complet deschiderile laterale. Sunt cele care iti permit sa vezi ce se intampla in altar, prin partea superioara prin golul ramas.

Elemente precum dvera sunt indispensabile, motiv pentru care producatorii de vesminte bisericesti le includ in lista lor de produse. In portofoliul unui producator consacrat, pe vesmintebisericesti.ro se regasesc acoperamante pentru biserica marca Crilovic, dintre care si dvera.

Cand este aceasta folosita? Atunci cand painea si vinul sunt transformate in Impartasanie, un moment solemn din cadrul Sfintei Liturghii, dvera este folosita pentru a acoperi partea de sus a usilor imparatesti. Astfel, privirile enoriasilor nu vor putea patrunde in altar, unde se savarseste taina. Acest acoperamant este tras in sus sau in lateral, dupa caz, in momente randuite din timpul slujbei.

In confectionarea acestora se folosesc materiale precum catifeaua, matasea, stofa. Referitor la partea de culori, acestea variaza, insa albul este predominant. Este infrumusetata de simboluri religioase si motive diverse, realizate prin brodare.

Modele in acest sens se regasesc la Crilovic, in catalogul online de pe vesmintebisericesti.ro. Dvera este brodata cu model specific – vita de vie. Aceasta intruchipeaza icoana Invierii Domnului. Exista posibilitatea pentru doritori de a solicita brodarea unei alte icoane, respectiv a unui sfant sau chiar a celei ce poarta hramul bisericii.

Fiecare acoperamant din cadrul bisericii indeplineste deci un rol binedefinit, iar completarea sfantului altar cu cele potrivite este necesara.

Nu doar acestea trebuie alese cu grija de catre slujitorii altarelor, ci si vesmintele ce vor fi purtate in demersul slujbelor diverse pe care le oficiaza, in functie de rangul ocupat. In acest sens, cei interesati gasesc pe site-ul mentionat vesminte arhieresti, vesminte diaconesti, vesminte preotesti etc.

Costurile aferente unor astfel de produse sunt variate. Acestea pot fi influentate de materialele pe care le au la baza, de complexitatea broderiilor spre exemplu, dar si de alte detalii. Pe vesmintebisericesti.ro se regasesc informatii in acest sens, precum si imagini reprezentative pentru fiecare acoperamant si tip de vesmant disponibil.

Pentru ca nu sunt investitii ce se doresc a fi realizate frecvent, Crilovic ofera calitate si durabilitate prin cele pe care le realizeaza. Comenzile pot fi plasate si online, direct de pe site.

0 Shares
You May Also Like