Pentru evacuarea fumului, ne trebuie un cos de fum adecvat

0 Shares
0
0
0

tiraj cos de fumOrice soba, semineu, centrala pe gaz sau pe lemne are nevoie de o structura adecvata pentru evacuarea fumului rezultat in urma combustiei materiei prime. Instalarea unor cosuri de fum ”pe masura” surselor de caldura ne va permite sa beneficiem de distributia uniforma a caldurii in toata casa, impiedicand expunerea familiarilor la emisiile nocive de gaz. Pe de alta parte vom reusi sa obtinem un randament caloric crescut, simultan unui consum redus de combustibil.

Care este rolul cosului de fum?

In primul rand, cosul de fum sau binecunoscutul horn este principalul element necesar pentru evacuarea produselor de combustie. Poate fi realizat din diferite materiale foarte rezistente la temperaturile inalte, precum si la dilatatiile termice datorate caldurii: cos de fum din inox, din caramida refractara, din piatra, din fonta, etc.
Asadar, ”datoria” oricarui cos de fum este sa atraga inspre exterior fumul. Tirajul este procesul prin care aerul cald este aspirat catre zonele mai inalte si catre ambientul extern. Acest mecanism depinde de cat este de eficienta structura de evacuare a gazelor, precum si de dimensiunile acesteia. Iar pentru obtinerea unui tiraj optim este necesar sa tinem cont atat de inaltimea cosului, cat si de sectiunea transversala.

Cum se poate regla tirajul cosului de fum?

Indiferent despre ce cos de fum vorbim, tirajul creste o data cu cresterea temperaturii fumului si cu inaltimea cosului propriu-zis. Insa pentru a avea siguranta ca vom avea parte si de caldurica, si de un bun randament al combustibilului, tirajul nu trebuie sa fie nici prea mare, nici prea scazut. In primul caz nu am face decat sa consumam rapid materia prima, in timp ce in ultimul caz, am risca sa ne afumam la propriu, intreaga locuinta si pe noi.
Pentru marirea tirajului este necesar fie sa construim un cos mai inalt, fie sa ne adresam expertilor, acestia fiind cele mai in masura persoane care sa poata evalua situatia. Eventual va trebui modificata pozitia cosului de fum.
Pentru micsorarea tirajului insa, avem nevoie de montarea unor reglatoare de fum sau a unor restrictii in interiorul tubului de evacuare. O alta varianta ar fi sa folosim structuri si racorduri sub forma de cot, care sa mai ”domoleasca” astfel ”tragerea” sobei sau a semineului.

Cum se pot reduce ”neplacerile” cauzate de factorii atmosferici?

Putem avea in dotarea sistemului de incalzire cel mai modern cos de fum din inox dublu izolat sau stravechiul horn din piatra. Intotdeauna, buna sa functionare va fi influentata de conditiile climatice, in principal de catre viteza vantului, de directia acestuia, precum si de temperatura externa sau de presiunea atmosferica.
Dupa cum am putut constata deja, in zilele extrem de friguroase, hornul are o tragere mult mai buna, fapt datorat diferentelor de temperatura dintre fumul cald si temperatura ambientului exterior. In timpul zilelor cu temperaturi mai blande, primavaratice, tirajul va fi influentat de catre presiunea atmosferica inalta, ce va favoriza intensificarea mecanismului de aspiratie.
Daca in caz contrar, vom avea parte de presiuni atmosferice scazute, vom sesiza imediat ca ceva este in neregula cu soba sau cu lemnele. Asta doar in aparenta, intrucat inca o data, conditiile atmosferice ii vor ”pune bete in roata” capacitatii de tragere a cosului de fum.
Prin urmare, pentru reducerea problemelor cauzate de agentii atmosferici, in principal de vant, este utila construirea unui cos mult mai inalt, fara prea multe ”gatuiri” ce ar putea cauza ”turbulente” in mecanismul de aspiratie al fumului.

Care sunt caracteristicile corecte ale cosurilor de fum?

Lungimea cosului de fum trebuie sa fie invers proportionala cu sectiunea transversala. Altfel spus, cu cat conducta de fum este mai inalta, cu atata diametrul sectiunii interne trebuie sa fie mai mic si invers.
Dimensiunile cosurilor de fum se masoara in functie de forma acestora:
In cazul sectiunilor rectangulare, aria suprafetei se afla inmultind laturile intre ele;
In cazul sectiunilor circulare, aria se afla inmultind patratul razei cu numarul ”pi” 3,14.
Materialele din care sunt construite cosurile trebuie sa fie rezistente la temperaturile inalte: otel inoxidabil, tabla zincata, ciment, azbociment, fonta, etc.
Cand sunt instalate, trebuie sa se urmareasca o structura cat mai apropiata de vertical, cu cat mai putine blocaje sau curbe posibil. Unghiul maxim trebuie sa se situeze intre 30 si 45 de grade.

0 Shares
You May Also Like