Cu o productie anuala la nivel global de aproximativ 19 milioane de tone, clorura de polivinil (pvc) este a doua ca volum de masa termoplastica, dupa polietilena si lider de volum in industria plastica.
Abilitatea pvc-ului de a putea fi combinat cu diversi aditivi pentru o gama larga de forme flexibile si rigide, constituie un factor major pentru versatilitatea si modurile de folosire ale pvc-ului.
Datorita costului mic si al procesabilitatii printr-o gama variata de procese si tehnici (extruziune, injectie, topire, etc.) combinate cu bune proprietati fizice si chimice, pvc-ul a devenit un polimer de uz universal.
La sfarsitul vietii produselor din pvc, ne confruntam totusi cu o mare cantitate reziduala. In ziua de astazi, chestiunea indepartarii reziduurilor de plastic, a capatat o importanta deosebita in discutia publica, din cauza problemelor de mediu ce le comporta.
Tamplarie pvc Turnu, este locul unde poti vizualiza gamele de top pentru ferestre si usi termopan, ale celor de la Design Plast.
Activitatile de reciclare pot fi separate in 2 tipuri: activitati chimice si reciclarea materialelor. Reciclarea chimica este bazata pe ideea convertirii polimerilor in chimicalele de baza din care sunt compusi, pentru a putea fi folositi in procesul de repolimerizare sau in alte procese petrochimice.
In momentul de fata, exista 4 tipuri de procese tehnologice ce sunt luate in considerare pentru reciclarea chimica: cea prin spargere, prin gazificare, prin hidrogenare si prin piroliza.
Reciclarea materiala este deja practicata in industria plasticului de multi ani, in ceea ce priveste inlaturarea deseurilor de post-productie. Aceste experiente pot fi folosite pentru dezvoltarea noilor concepte de reciclare a materialelor folosite de consumatori. Marea problema in reciclarea plasticului folosit este conectata in mod direct cu factorul neomogen al polimerilor prezenti in deseul respectiv.
Un studiu statistic din Europa de Vest arata ca aproximativ 7.4% din cele 9 milioane de tone de deseuri municipale solide (raportat la anul 1990), sunt deseuri din plastic compuse din diferiti polimeri. Incompatibilitatea acestor componente este motivul procesarii dificile si proprietatilor mecanice inferioare ale produselor din polimeri amestecati, care sunt diferiti din punct de vedere chimic.
Prin urmare, este necesar sa se separe acesti polimeri, pentru a le creste valoarea. Desi, exista cateva probleme practice, au fost gasite cateva inovatii pentru procesele de “waste separation” si anume separarea deseurilor.
Stabilitatea reziduala a pvc-ului normal, care nu este una foarte buna, poate fi completata printr-o stabilizare adiacenta, pentru o reciclare eficienta.
Folosirea noilor stabilizatori de caldura pentru acest scop, are totusi cateva dificultati. In primul rand, este necesar sa se determine elementul stabilizator prezent in deseul PVC, deoarece unii stabilizatori nu sunt compatibili cu altii.
Mai mult decat atat, folosirea metalelor grele in stabilizatori, poate fi interzisa in cativa ani de catre guvernele din anumite tari ale Uniunii Europene sau poate de catre toate, din cauza toxicitatii acestora.
Daca se va intampla asta, fiecare companie de procesare a deseurilor va avea o problema in a stabiliza produsele vechi din PVC, daca se doreste reciclarea acestui material.
Fezabilitatea reciclarii pvc-ului fara stabilizare suplimentarea poate fi totusi, solutia mixarii deseurilor din pvc cu un material nou, ce nu va afecta cu nimic proprietatile pvc-ului refolosit.
