În prezent, limba engleză este tot mai prezentă în viaţa noastră de zi cu zi, indiferent de vârstă, ocupaţie sau locul de trai. Aproape că nu mai există domeniu în care abilitatea de a citi, scrie și vorbi în engleză – să nu fie o resursă valoroasă.
Pe lângă faptul că este considerată instrumentul principal de comunicare în mediul global de afaceri, limba engleză este de mare ajutor în vacanţe şi călătorii prin toată lumea pentru a ne înțelege cu persoane de alte naționalități. În același timp, este cât se poate de evident faptul, că în materie de distracție, limba engleză dă tonul în muzică, filme, literatură şi teatru. Și mai ales în mediul IT, unde engleza este ca la ea acasă!
V-aţi gândit vreodată la câte oportunități nu aţi fructificat la maximum pe plan profesional sau personal, din simplul motiv că nu cunoaşteţi engleza sau v-a fost frică să vă exprimaţi? Câţi dintre voi la un moment dat, aţi rămas dezamăgiți de prestaţia în limba engleză în cadrul unei prezentări sau întâlniri de afaceri? Până şi la o partidă veselă de karaoke este nevoie de a cunoaşte bine engleza.
Ce folos dacă aveţi ureche muzicală şi o voce bună dacă întâmpinaţi dificultăţi în a interpreta melodia preferată pentru că nu puteţi rosti cuvintele?
Cursurile de engleză sunt cheie spre succes
Luaţi taurul de coarne! Înscrieți-vă la cursuri de engleză şi profitaţi de toate şansele pe care vi le oferă viaţa. Învăţaţi, îmbunatătăţi-vă competenţele lingvistice și dezvoltaţi fluența. Este atât de relaxant să poţi conversa liber, fără a avea stresul greşelilor gramaticale sau a lipsei unui vocabular bogat în limba engleză.
Pe Internet găsiţi nenumărate resurse gratuite pentru a învăţa limba engleză, online sau în format imprimabil, dar credeţi că este suficient? Cea mai eficientă şi mai comodă metoda de studiu, este frecventarea unor cursuri, pentru că doar astfel veţi găsi timp pentru meditaţii în programul dumneavoastră aglomerat.
Adiţional, una este să înveti de unul singur, însă altceva să comunici şi să interacţionezi cu alte persoane, într-un mediu relaxant, fiind ghidat de cadre didactice calificate și profesori nativi. Reprezintă calea cea mai accesibilă şi sigură de a stimula atât dorinţa de a învăţa bine şi repede, cât si apetitul de a comunica într-o limbă străină. Veţi căpăta: încredere în propriile calități, libertate de exprimare și deschidere spre noi orizonturi.
Astăzi veţi descoperi o ofertă bogată de cursuri de engleză, pentru toate categoriile de vârstă şi pentru toate nivelurile, de la inițiere, optimizare cunoștințe şi până la performanţă sporită în această limbă. În funcţie de preferinţe şi necesităţi, alegeţi ceea ce vi se potriveşte.
Fiecare program de studiu are ca scop folosirea activă a limbii în situaţii concrete, dezvoltând cele cinci competente fundamentale:
• înțelegerea limbii vorbite la auz;
• exprimarea orală;
• înțelegerea limbii scrise;
• redactarea corectă a unui text scris, în corespundere cu normele gramaticale;
• interacţiunea în conversaţie.
Există cursuri de engleză tip standard, specializate pentru business, pentru domeniul bancar, juridic, tehnic, medical sau pentru pregătire la examenele pentru certificare internaţionale. Cei care dispun de puţin timp pentru a se pregăti, pot opta pentru un curs cu predare intensivă – este soluţia ideală pentru a obţine rezultate maxime într-un ritm alert.
Profitaţi de oprtunitatea de a studia uşor, comod şi eficient limba engleză! Este cheia succesului dumneavoastră: în viaţă şi în carieră!