Rolul important pe care îl joacă acoperișul unei case nu mai trebuie detaliat. Pentru a te bucura cât mai mult de avantajele acestuia, trebuie să fii foarte atent la problemele care pot apărea.
Până la urmă, este vorba despre confortul și siguranța familiei tale, așa că nu poți face compromisuri. Și, când vine vorba despre reparatii acoperis chiar este indicat să apelezi la o echipă de montaj profesionistă, care să se achite cu brio de această sarcină.
Când se impune repararea acoperișului?
Există mai multe ”semne” prin care acoperișul tău te atenționează că este nevoie să treacă prin unele lucrări de reparații. Astfel, după cum se știe, de cel puțin două ori pe an se impune o verificare a acestuia. Și, dacă observi că mai mereu găsești ceva de reparat sau de vopsit, o renovare nu mai trebuie amânată.
De asemenea, este posibil să fie nevoie de reparația acoperișului după ce a trecut iarna, sau poate tocmai ce a avut loc o furtună puternică.
Recomandarea specialiștilor este să optezi pentru materiale de foarte bună calitate, care să ofere siguranță, dar și garanția că nu se vor deteriora prea curând. La fel și echipa de meșteri la care apelezi, trebuie să fie una profesionistă, care să îți ofere o garanție pentru lucrarea efectuată.
Alte semne care indică faptul că este nevoie de unele lucrări la acoperiș mai sunt și scurgerile de apă în interiorul locuinței, țigle sparte, porțiuni care lipsesc, țigle deformate, afectarea funcționalității sistemului pluvial.
Chiar și facturile mari la energia electică sau gaze, deși nu poți spune că ai căldură prea mare în casă în sezonul rece, ar putea fi tot un semn că acoperișul are nevoie de o reparație, sau poate aplicarea unei noi izolații.
Înlocuirea acoperișului deteriorat
În cazurile cu adevărat grave, când nicio reparație nu mai poate rezolva problema, trebuie să te pregătești să scoți bani frumoși din buzunar și să angajezi o echipă de profesioniști care să se ocupe de tot ce presupune înlocuirea acoperișului casei tale.
Nu mai amâna, cu timpul problemele se agravează și suma cheltuită pentru remedierea lor va fi mult mai mare. Vezi ce firme de constructii corespund cel mai bine cerințelor tale și treci la treabă!
Etapele înlocuirii unui acoperiș
Există mai multe etape pentru înlocuirea unui acoperiș. Mai întâi se va începe cu decopertarea – care presupune eliminarea învelitorii care s-a uzat. Urmează înlocuirea grinzilor, căpriorilor, șipcilor și contrașipcilor, după care se instalează folia anticondens.
Aceasta are rolul de a proteja în cazul unor infiltrații care ajung sub învelitoare. Abia mai apoi se montează un nou acoperiș, iar operațiunile se încheie cu instalarea accesoriilor, a elementelor de etanșeizare și închidere.
Verificarea periodică te poate scuti de mulți bani cheltuiți
La fel cum în medicină se spune că a preveni este mai ușor decât să tratezi, afirmația este valabilă și în acest caz. De aceea, verifică-ți periodic acoperișul deoarece descoperirea la timp a unor eventuale probleme, chiar și minore, îți poate economisi bani frumoși.
Ignorarea lor nu va duce decât la agravarea lor și astfel, în loc de niște simple reparații ai putea să fii nevoit să înlocuiești complet acoperișul. După ce totul s-a încheiat, te poți ocupa așa cum trebuie și de unele amenajari interioare pe care le-ai tot amânat. Succes!