Activități de iarnă

0 Shares
0
0
0

Iarna este un anotimp minunat pentru a lua o pauză de la agitația urbană și de a-ți oferi puțin timp și pentru tine și plăcerile tale. După un an întreg plin de muncă și responsabilități vine momentul în care să tragi linie, să aduni toate reușitele de care ai avut parte și să cuantifici toate evenimentele mai puțin plăcute cu care te-ai întâlnit, pentru a învăța o lecție din toate acestea. Pe parcursul unui an se pot schimba atât de multe lucruri, încât este momentul să respiri adânc, să te bucuri că ai reușit să mai parcurgi încă o etapă a vieții și să te premiezi  cu timp pentru nevoile și plăcerile tale.

Astfel, îți propun o listă cu activități relaxante de care să profiți în perioada aceasta magică pe care Crăiasa Zăpezii a adus-o.

Ciocolată caldă și cartea preferată

Tot anul suntem ocupați să realizăm cât mai multe lucruri și uităm se ne bucurăm de acțiuni simple. Găsește-ți o seară în care să te bucuri de o cană de ciocolată caldă sau de vin fiert și bucură-te de cartea pe care ai tot amânat să o citești de atâta vreme. Este momentul să evadezi din lumea reală și să intri într-o lume fantastică ascunsă în paginile cărții din mâna ta.

Cumpără un brad și împodobește-ți căminul

Luna decembrie este magică datorită multitudinii de luminițe și decorațiuni pe care le vedem oriunde am merge. Așa că dă o fugă la magazin și ia-ți toate decorațiunile pe care ți le dorești și apucă-te să împodobești. Casa ta va primi straie noi, de sărbătoare și miros plăcut de brad, iar tu te vei simți ca într-o lume de basm.

O excursie la munte

Brașovul este una dintre destinațiile foarte apreciate de turiști, pentru o escapadă la munte, datorită diversității activităților pe care le poți face în acest oraș. Indiferent că iubești să fii pe pârtie, sau patinoarul este sufletul tău, vei găsi un loc unde să practici orice sport de iarnă îți dorești. Iar dacă nu ești genul de persoană atât de activă, nu este o problemă. Găsești muzee, cetăți și castele care abia așteaptă vizitatori care să descopere legende, peisaje și obiecte cu o adevărată încărcătură istorică. Iar pentru ca relaxarea să fie completă, îți sugerez să alegi apartamente cu jacuzzi Brasov. Nimic nu se compară cu o baie fierbinte într-un jacuzzi, pe terasa deschisă a apartamentului tău, privind munții îmbrăcați cu mantia lor albă strălucitoare.

Organizează o seară de filme de Crăciun

Indiferent că te numeri printre cinefili sau nu, filmele de Crăciun captează inima și atenția oricui. Așa că invită-ți persoanele apropiate la o seară de filme, acompaniată de turtă dulce, clementine parfumate, portocale dulci și vin fiert. Este o ocazie minunată să petreci timp cu cei dragi, să descoperi păreri și dorințe și să ai parte de acel sentiment de apartenență după care toți tânjim într-o oarecare măsură.

Săniuș și bulgăreală

Chiar dacă sună infantil, aceste activități implică prezența prietenilor, a familiei, a celor dragi și poate ajunge să fie mai distractiv decât iți poți închipui. Îmbracă ceva gros și ieși afară să te bucuri de zăpadă așa cum o făceai când erai copil.

În goana după bani și avere, avem impresia că doar lucrurile acelea mărețe pe care le obținem cu mult efort sunt valoroase, însă în ziua de azi se uită un lucru atât de esențial pentru existența omenirii: lucrurile simple pot aduce bucurii mai mari decât multe diamante. Dă-ți voie să redescoperi bucuria de altădată.

0 Shares
You May Also Like