Pentru ca ne petrecem mare parte din timpul nostru la birou, este esential ca acesta sa arate perfect, in special in cazul in care, prin intermediul acestuia, colaborati cu diversi clienti.
Astfel, in cadrul articolului de astazi, va vom prezenta cateva sfaturi foarte utile de care sa tineti pentru ca biroul dumneavoastra sa arate perfect in fiecare zi.
Iar pentru ca avem multe de spus, vom imparti acest articol in doua parti, articolul de astazi fiind dedicat primelor trei sfaturi, pe care le vom dezbate in randurile ce urmeaza.
Negociati intotdeauna contractul
Deoarece vorbim despre un mediu profesional, foarte multi directori apeleaza la o firma de curatenie, care sa pastreze atmosfera impecabila din interiorul companiei.
Astfel, inainte de a semna contractul, recomandam sa negociati intotdeauna serviciile, pentru a si concret ce veti primi contra sumei de bani platite lunar.
Va sugeram sa va interesati cu privire la numarul de interventii lunare care vor fi efectuate, pentru a putea decide daca vi se potriveste respectiva oferta.
Mai mult decat atat, firmele de curatenie ofera numeroase promotii si reduceri, in special daca vorbim de curatenia pentru o companie, unde este nevoie de un numar mare de interventii lunare.
Optati pentru servicii complete
Deoarece biroul trebuie sa arate impecabil, nu uitati sa optati intotdeauna pentru servicii complete, care sa mentina firma perfecta. Asadar, inainte de a semna contractul firmei dumneavoastra, nu uitati sa tineti cont si de serviciile incluse in pret.
Astfel, in cazul in care o firma va propune o oferta cu un pret mic, insa nu va ofera decat servicii de curatenie superficiala, precum stersul parchetului cu un mop sau curatarea birourilor cu o laveta, va recomandam sa o refuzati, pentru ca veti avea nevoie de mai mult de atat.
Atentia la detalii conteaza
Pentru ca va doriti ca persoanele care trec pragul biroului dumneavoastra sa se simta ca acasa, nu uitati sa tineti intotdeauna cont de detalii, deoarece acestea fac intotdeauna diferenta.
Asadar, in cazul in care, in birou aveti diferite plante, nu uitati sa le stergeti frunzele de praf, pentru a-si pastra atat frumusetea, cat si sanatatea, deoarece praful poate fi periculos pentru flori, in functie de specie.
De asemenea, nu ezitati sa tineti la indemana diferite odorizante pentru camera, pentru a va parfuma biroul ori de cate ori simtiti nevoia. Veti vedea ca acestea va vor ajuta sa va simtiti ca acasa, atat pe dumneavoastra, cat si pe clienti!
In finalul articolului…
La final, pentru o curatenie impecabila, nu ezitati sa apelati la o firma de curatenie care sa se ocupe de intretinerea firmei. Iar in acest sens, compania Edbrit Clean este o firma de curatenie din Iasi, ce va ofera toate serviciile de care aveti nevoie, pentru a va bucura de o locuinta primitoare si frumoasa.
De asemenea, chiar si daca vorbim despre o curatenie mai in profunzime, compania noastra se va ocupa fara nicio problema. Astfel, dispunem de servicii de curatenie dupa constructor in Iasi, pentru ca firma sau locuinta dumneavoastra sa arate impecabil in cel mai scurt timp!
2 comments
Mi-a placut articolul, multumesc pentru sfaturi.
Excelent articolul, multumesc pentru sfaturi!
Comments are closed.